Despre alcool :)

Pasaje din Glenway Wescott – Şoimul rătăcitor – o poveste de dragoste
Ed Univers, Bucureşti, 2009:

„Mi-am spus că, după o băutură tare, adevăratul descendent al prinţilor se laudă cu asta de parcă nu ar fi adevărat, multimilionarul devine sărac, iar Tristan îţi vorbeşte despre Isolda de parcă i-ar fi peşte.” (pag 64)

„Beţia chiar transpune o anumită particularitate şi o opacitate proprie ei – caracterizată printr-un aspect monoton, un miros ciudat, un glas ascuţit şi tresăriri nervoase – asupra trăsăturilor cuiva, asupra personalităţii pe care ai cunoscut-o când omul era treaz. Dar şi mai rele sunt transparenţa şi revelaţia, ca nişte mici ferestre, deschise brusc, sau ca nişte mici găuri tăiate în tainiţele obişnuite ale unui caracter. Este o lecţie de anatomie: iată canalele şi sinusurile şi cavităţile sufletului, aceleaşi la fiecare suflet care s-a născut vreodată! Trăsăturile beţivilor sunt doar trăsăturile umane de bază.” (pag 69)

„Dar chiar şi pentru omul obişnuit, chiar şi în mijlocul celei mai amărâte beţii – între vanitatea începutului şi greaţa de la sfârşit – există un moment extraordinar. Este semnul originii orientale a băuturii şi al credinţei grecilor în aceasta. Aburii de alcool par, dintr-o dată, a fi amestecaţi cu mai multă lumină şi aer decât de obicei, şi acesta este efectul pozitiv. Propria conştiinţă naivă se limpezeşte şi începi să înţelegi mai bine lucrurile. [..]
Pentru majoritatea dintre noi, cenuşa este ceva rău, secretele sunt eronate, dispreţul şi dispreţul de sine sunt jalnice – dar scormonirea cenuşii este bună. Pentru un moment, beat fiind, în locul asprimii şi al libertăţii vorbelor, ai intuiţia unui copil sau a unei femei bătrâne...” (pag 73-74)