Redefinirea spaţiilor

Michel Foucault, Theatrum philosophicum, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2001:
“Am putea spune, pentu a retrasa foarte grosier această istorie a spaţiului, că în Evul Mediu el era un ansamblu ierarhizat de locuri: locuri sacre şi locuri profane, locuri protejate şi locuri, dimpotrivă, deschise şi lipsite de apărare, locuri urbane şi locuri rurale (aceasta în ceea ce priveşte viaţa reală a oamenilor); pentru teoria cosmologică, existau locurile supraceleste opuse locului celest; iar la rândul său, locul celest se opunea locului terestru; existau locurile în care lucrurile se aflau aşezate pentru că fuseseră deplasate cu violenţă şi, apoi, locurile în care lucrurile îşi aflau amplasarea şi repausul fireşti. Toată această ierarhie, opoziţie, intersectare de locuri constituia ceea ce, foarte grosier, am putea numi spaţiul medieval: un spaţiu de localizare.
Acest spaţiu al localizării s-a deschis o dată cu Galilei, căci adevăratul scandal al operei lui Galilei nu îl constituie atât faptul de a fi descoperit, de a fi redescoperit, mai curând, că Pământul se învârte în jurul Soarelui, cât acela de a fi constituit un spaţiu infinit şi infinit deschis; astfel încât locul Evului Mediu se găsea întrucâtva dizolvat, locul unui lucru nu mai era decât un punct în mişcarea sa, aşa cum repausul unui lucru nu mai era decât mişcarea sa infinit încetinită. Altfel spus, o dată cu Galilei, începând din secolul al XVII-lea, întinderea ia locul localizării.
În zilele noastre, amplasarea se substituie întinderii care ea însăşi se subtituise localizării.” (pag 251-252).


Altă dată despre alte spaţii şi imaginarul lor.