On the history of modern cemeteries

"I want to reverse the causal arrow: changing burial practices, themselves imbricated in larger cultural developments, produce, or at least invite new meanings of death. "Concepts of death" might be regarded less as the coalescence of attitudes and beliefs and more as practices which take on meaning as strands in a larger web of cultural transformation. Capitalism and the Industrial Revolution are not among the causes of cemeteries, if anything the converse is true: cemeteries produce a cultural world fit for the new economic order.
Cemeteries, in this account, are to death what Lombard Street was to Bills of Exchange or the stock market to equities: no mere venue but a sign that the underlying cultural assumptions of capitalism had taken root, that what might have seemed outrageous in an earlier age - the ready circulation of commercial paper or limited liability companies or freehold in grave sites, divorced from the Church - could be taken as part of the landscape of everyday life". (T. W. Laqueur, Cemeteries, Religion and the Culture of Capitalism, in Capitalism in Context: Essays on Economic Development and Cultural Change in honor of R. M. Hartwell,  edited by John A. James and Mark Thomas, University of Chicago Press, 1994, p 139-140).

Redefinirea spaţiilor

Michel Foucault, Theatrum philosophicum, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2001:
“Am putea spune, pentu a retrasa foarte grosier această istorie a spaţiului, că în Evul Mediu el era un ansamblu ierarhizat de locuri: locuri sacre şi locuri profane, locuri protejate şi locuri, dimpotrivă, deschise şi lipsite de apărare, locuri urbane şi locuri rurale (aceasta în ceea ce priveşte viaţa reală a oamenilor); pentru teoria cosmologică, existau locurile supraceleste opuse locului celest; iar la rândul său, locul celest se opunea locului terestru; existau locurile în care lucrurile se aflau aşezate pentru că fuseseră deplasate cu violenţă şi, apoi, locurile în care lucrurile îşi aflau amplasarea şi repausul fireşti. Toată această ierarhie, opoziţie, intersectare de locuri constituia ceea ce, foarte grosier, am putea numi spaţiul medieval: un spaţiu de localizare.
Acest spaţiu al localizării s-a deschis o dată cu Galilei, căci adevăratul scandal al operei lui Galilei nu îl constituie atât faptul de a fi descoperit, de a fi redescoperit, mai curând, că Pământul se învârte în jurul Soarelui, cât acela de a fi constituit un spaţiu infinit şi infinit deschis; astfel încât locul Evului Mediu se găsea întrucâtva dizolvat, locul unui lucru nu mai era decât un punct în mişcarea sa, aşa cum repausul unui lucru nu mai era decât mişcarea sa infinit încetinită. Altfel spus, o dată cu Galilei, începând din secolul al XVII-lea, întinderea ia locul localizării.
În zilele noastre, amplasarea se substituie întinderii care ea însăşi se subtituise localizării.” (pag 251-252).


Altă dată despre alte spaţii şi imaginarul lor.