Mostre de bun simţ din basmele ţării

Ioan Pop-Reteganul – Crăiasa Zânelor, poveşti ardeleneşti, Bucureşti, Editura Minerva, 1970.

Ioan Pop-Reteganul, unul din cei mai de seamă folclorişti români, a cules timp de peste 30 de ani de peste Carpaţi poveştile cuprinse aici.

„Domnul cerului este mult mai milostiv decât domnii pământeşti” (replică a Zânei Apelor, p 8).

Despre o fată frumoasă „Orişicine n-ar mai fi flămânzit, ba nu şi-ar fi adus aminte de foame nicicând, uitându-se la ea.” (p 18).

„Aşa e însă românul; el sufere până poate; mai bine sufere el, decât să-şi piarză chibzuiala, căci vai atunci de cela care face pe român să-şi iasă din sărite.” (p 27)

„omul e numai jumătate de om până nu se însoară” (p 41)

„Ursita însă a ursit almintrelea.” (p 66)

Despre un om mort: „că bărbatu-său, fie iertat şi mâie pe unde a înserat” (p 70)

„Om de nimica e cine cutează a strica obiceiurile ţărei” (p 78)

„bag seama că şi hoţul când merge la furat zice Doamne ajută” (p 81)

„Ţine minte fătul meu, zise moşneagul, vei tot merge până-i ajunge la câmpul cu dorul, acolo te va lovi dor de maică, soră, fraţi, prieteni şi cunoscuţi; încât de nu vei cânta cu cetera aceasta, vei fi silit să te întorci înapoi de dor.” (p 85)

Voinicul către fata de împărat ce îi mulţumea că o scăpase din primejsie: „De nu te scăpam nici eu nu mai trăiam; neputând să te uit în veci.” (p 106)

„Apoi, precum bine ştiţi d-voastră, câte ţări atâţia împăraţi, aşa era din bătrâni, toată ţara-şi avea împăratul şi tot satul popa şi mergeau lucrurile strună de oable: astăzi, fireşte, nu mai poate fi aşa, că lumea s-a viclenit şi oamenii s-au sărăcit; la un împărat îi trebuiesc mai multe ţări şi la un popă mai multe sate, şi tot nu-i mai vede omul sătui.” (p 119).

„Şi cu duşmanii trebuia să ţină luptă pe moarte şi pe viaţă, că doară împăraţii nu se luptă iac-aşa ca ciobanii, să-şi dea o trântă, două ş-apoi iar să se ogoaie; nu, ei se bat ca ţapii, tot în capete, până unul nu se mai poate mişca, adecă oştile lor, că împăraţii stau şi se uită, chibzuiesc, atunci apoi se împacă şi se fac prieteni buni.” (p 120)

„Împotriva ursitoarelor să nu se pună om pământean, fie chiar şi boier” (p 147)

„Eu nu-s omul care să cred minciuni, cu deosebire despre fete frumoase, nu voi să aud pic de hulă, că şi de-o aud, nu o cred.” (p 148)

„cu minciuna nu mergi departe, ori cinezi, ori prânzeşti cu ea, dar amândouă rar le faci” (p 153)

„că eu nu-s de când fereştile, ci eu îs de când poveştile” (p 206)

Calul cel mai slab din herghelie (murg năzdrăvan undercover): „Stăpâne, fă un foc mare, ca să se adune jar mult, să mă satur odată, apoi să vezi ce cal ţi-ai ales.” (p 235)

Deznodământul: „S-a şi dus, şi a rămas împărat în locul lui socru-său, şi a stăpânit cu dreptate şi cu înţelepciune; acum însă nu mai trăieşte, a murit de o dată cu dreptatea; Dumnezeu să-i ierte pe amândoi!” (p 237)

„Dar nici unul nu putea veni; unul zicea că-i teacă, altul că-i pungă, al treilea că pe dincolo, ştiţi d-voastră, cum e omul când îşi pune în cap să nu ajute: minte de stă soarele în loc iar luna se bagă după nor de ruşine. Că aşa-ţi minte de stai a-l crede, ba-l şi crezi până-ţi aduci aminte că-i om.” (p 238).