Cetatea Neamţului

Nu ştiu dacă v-a plăcut sau nu "Sobieski şi românii" când aţi studiat-o în şcoală, însă în mod cert lui George Coşbuc nu i-a plăcut prea mult. Sau, cel puţin, aşa lasă de înţeles o poezie-parodie pe care a scris-o despre celebra poveste a leşilor şi plăieşilor.
Poezia lui Coşbuc nu face parte, desigur, din categoria umorului care degradează conţinutul originar al întâmplării care parodiază, nu este menit să ofenseze nicio sensibilitate regională sau naţională. Este doar amuzantă (deşi Coşbuc nu şi-a dat mâna la parodii prea des, precum, bunăoară, Topârceanu). Mie îmi plăcea să o citesc când eram mică şi, amintidu-mi recent de ea, am căutat-o de-a lungul şi de-a latul internetului doar pentru a constata că nu se găseşte nicăieri. Ceea ce trebuie, desigur, remediat :).




Cetatea Neamţului

Sunt cu ceară picurate
Filele-n bucoavna mea,
Dar cetesc, cum pot, în ea.
Spune-acolo de-o cetate
Care "Neamţul" se numea
Şi-au zidit-o, spune-n cronici,
Nemţi, germani sau teutonici.

E ruină azi de veacuri.
Unde-o fi? Vezi, asta-i greu!
Cine credeţi că sunt eu
Ca să ştiu atâtea fleacuri!
Cui va şti îi dau un leu.
Zici că afli-n cărţi de şcoală?
Aş! Rămâi cu mâna goală.

Deci, în ceasul dimineţii,
Când prânzesc acei ce au,
În cetate-aici erau
Lângă comandantul pieţii,
Toţi străjerii şi-aşteptau,
Povestind şi-ntinşi pe iarbă,
Chisăliţa să le fiarbă.

Dar, pe când Guzgan răstoarnă
Mămăliga din ceaun,
Din clopotniţă Tăun
Sun-afurisit din goarnă.
Unu-i strigă: - "Eşti nebun!"
Altul: - "Ce-ai tu dacă strigă?
I-o fi dor de mămăligă."

Dar se-ntorc spre zid plăieşii;
Văd pe şes un nor de oşti.
- "Măi Istrate, tu-i cunoşti:
Turcii sunt?" - "Ba, parcă leşii,
Vin încoace." - "Păi, sunt proşti?
Bat şi ei cel drum, ca mânzul,
Să ne strice nouă prânzul."

Leşi erau. Sobieski-Vodă
Rătăci pe-aici prin văi,
Căci pe-atunci era la modă
Vara, când plecau la băi,
Regii meşteri în bătăi
Să-şi ia drumul încotrova
Totdeauna prin Moldova.

Şi plecau fără merinde,
Căci aşa era bonton
Să mănânce tot plocon,
Ce puteau ici-colo prinde.
Dar acest slăvit Ion
Îşi avu-n desagi slănina,
Şi-i pierdu, să-i bată vina!

Deci, cu oşti, vestitul rigă,
Cum umbla pe ici flămând
Şi simţi, prin văi trecând,
Aburi calzi de mămăligă,
Ştiu şi eu ce-i dete-n gând,
Că-şi opri deodată pasul,
Tot trăgând în vânt cu nasul.

- "E vrun paznic în cetate.
Ştefan Vodă... El mi-ar da!"
- "Cred că nu, măria ta,
Că-i un drac şi jumătate,
Nu prea dă, că-i el aşa."
- "Mie, nu? Să-ncrunt sprânceana!
Eu ori el bătu Vieana?

Domn ca mine cât trăieşte
Nu-i deprins să-nhită-n sec."
Iar un general zevzec,
Răspunzând pe latineşte
Zise: "Dobre ciolovec!"
Şi-ntinzând sub zid armata,
Iată-l ciolovecul gata.

Şi bum-bum, apoi cu tunul,
- "Fire-ar ei de râs, poleci,
Mai pe vine să te pleci,
Cârlănaş! Şi dă ceaunul
Mai deoparte, tu, Berheci,
Că ni-l sparg, cu-mpuşcătura -
Măi Spancioc, mai ţine-ţi gura."

Dar plăieşii din cetate
Răspundeau vârtos şi eiŞ
Comandantul Onofrei,
Cel cu pletele-ncurcate,
Şi cu straiu-ncins cu tei,
Dând adânc zăvorul porţii,
Se zbătea ca-n ceasul morţii.

Şi-au bătut o săptpmână
Leşii-n zid; dar, zidul, prost,
Sta la loc, pe cum a fost.
Însuşi riga, într-o mână,
Cu-n pistol, din adăpost,
Da pe Ştefan la toţi dracii
Şi-mpuşca la rând - copacii.

Deci, văzând că nici nu-l lasă
Să se ducă-n treaba lui,
Şi nici pomeneală nu-i
De-al pofti la ei la masă,
Şi flămând - vai, ce mai spui -
O luă mai pe departe,
Pe genunchi scriind o carte.

"Hai şi descuieţi odată!
Şi tovarăşi să vă fim.
Mândru cântec ce mai ştim,
Marş francez, fără de plată.
Nu vi-e milă că perim?
Poate-o ploaie să ne-apuce...
Nu ştim drumul, că ne-am duce."

După ce-au cetit pitacul,
Onofrei ieşi pe zid:
- "Măi poleci, eu vă deschid,
Dar să nu vă puie dracul
Să minţiţi, că - vă ucid!
Iar de marşuri mi-e cam scârbă
Trageţi-mi mai bine-o sârbă!"

Iată poarta se descuie.
Leşii-n vale, pe sub plopi,
Se crucesc, se cred miopi -
Ce văd ei? Din cetăţuie
Doi cu doi, vreo zece şchiopi.
Onofrei ridică tonul:
"Un, doi, un! Şi staţi, plutonul!"

Cu sprâncenile-ncruntate
Strigă Rex: - "Sto pojo boi?
Cine dracul sunteţi voi?"
- Noi? Plăieşii din cetate.
Zece-am fost, periră doi."
Rex făcu o mutră lungă
De credeai că vrea să-mpungă.

- "Pentru voi a fost gâlceava?
Dar boierii?" - "Ce gândeşti!
Noi să ştim? Prin Tirchileşti."
- "Domnul unde-i?" - "E-n Suceava."
- "Dar poporul?" - "La Plăeşti."
- "Drace, asta-i de poveste!
N-aţi ascuns prin turn neveste?"

- "Noi? Da ce, ni-e mintea slabă?
Noi suntem creştini curaţi:
Ăştia nu sunt însuraţi,
Eu de zece ani n-am babă.
Voi după femei umblaţi?
Zbârlea are-n Huşi, săracul,
Dar urâtă, goală-dracul!"

- "Dar comori ascunse-n oală
Şi-ngropate!" - "Oale, spui?
Le-am lăsat să facă pui.
Una-i ştirbă si-alta goală;
Nicio pricopseală nu-i!
De le vrei plocon ori pradă -
Ia fugi, Zbârleo, şi le adă!"

Rex atunci: - "Vă tai grămadă!"
Dar a stat cu mâna-n sus
Căci aminte şi-a adus
Că-i e teaca fără spadă:
În Liow zălog şi-a pus
Spada cea cu steme duble
Pentr-un pol şi două ruble!

Dând din mâini ca cel ce-alungă
Gânduri rele: - "Eu sunt bun.
Apropo, ce-am vrut să spun?
Onofrei, te văd cu pungă,
Dă-mi o mână de tutun.
N-am fumat de-o săptămână,
Pune-l ici, te rog, în mână."

Şi-aprinzând chibritu-n pipă,
Mulţumit privea la fum.
- "Onofrei, să-mi spui acum",
Şi-apăsa cu unghia-n pipă,
"Cum mi-ai stat tu mie-n drum?
Nu ştiai tu de-a mea faimă
Ca să stai năuc de spaimă?

Dar glumesc aşa! Mă iartă,
Eşti erou, s-a hotărât,
Deşi porţi pe după gât
Traistă... hai, şi nu-i deşartă?
O văzui numaidecât -
Ai într-însa plumbi, de toate.
Brânză, caş, şi pâne toate?"

- "Brânză nu, dar am pogace
Şi-usturoi, măria ta."
- "Usturoi! Şi-l poţi mânca?
Dar la urmă, cui îi place...
Mon Dieu! Nu te supăra:
Tot făcurăm noi doi pacea:
Ia să văd, cum e pogacea?"

Şi-apucând cu mâini grăbite,
Rupt de foame ca un lup,
Rupe Rex, cu toţii rup, -
- "Onofrei al meu, iubite,
Vin la neica să te pup!"
Şi-l pupa viteazul rigă
Şi-ndopa la mămăligă.

Ce-a mai fost puţin ne pasă.
Au plecat polonii-n sus,
Iar plăieşii-n jos s-au dus
La Neculcea drept acasă,
Iar acesta-n cărţi i-a pus.
Şi din Dorna până-n Tulcea,
Toţi cetesc ce-a scris Neculcea.