Iar Boris Vian

Din "Smulgătorul de inimi", de la Editura Univers, 2008.

„ – Sunt împotriva religiei, zise Jacquesmort, fără a pierde din vedere faptul că, la ţară, poate fi folositoare.
Preotul rânji:
- Utilă! Religia e un lux. Brutele astea vor să facă din ea ceva util.
Se îndreptă mândru şi începu să bată încăperea în lung şi-n lat, cu paşi repezi, deformaţi de şchiopătat.
- Dar eu refuz, zise el cu un ton tăios. Religia mea va rămâne un lux!” (pag 42)

„ – Săteni! spuse preotul. Îmi cereţi ploaie, n-o să aveţi nici o picătură. Aţi venit astăzi aici aroganţi şi mândri ca nişte cocoşi, încrezători în viaţa voastră trupească. Aţi venit ca nişte cerşetori obraznici să cereţi ceea ce nu meritaţi deloc. N-o să plouă. Puţin îi pasă lui Dumnezeu de dulcişorul vostru! Aplecaţi-vă trupul, înclinaţi-vă capetele, umiliţi-vă sufletele şi vă voi da apoi cuvântul lui Dumnezeu. Dar nu speraţi la o picătură de apă. Aici e biserică, nu stropitoare!” (pag 47)

„ – Ce-mi pasă mie de ogoarele voastre! Ce-mi pasă de animalele şi de copiii voştri! urlă el. Duceţi o viaţă imaterială şi sordidă. Habar n-aveţi ce e luxul! Eu vă ofer luxul! Vi-l ofer pe Dumnezeu! Dar lui Dumnezeu nu-i place ploaia... Lui Dumnezeu nu-i place dulcişorul. Puţin îi pasă lui Dumnezeu de straturile voastre de legume şi de aventurile voastre plate. Dumnezeu e o pernă de brocart aurit, e un diamant încrustat în soare, e un decor preţios cizelat cu iubire, este Auteuil, Passy, sutanele de mătase, ciorapii brodaţi, colierele şi inelele, minunile, chivoturile electrice... N-o să plouă!
- Să plouă! urlă oratorul susţinut de data aceasta de mulţimea care începu să urle ca un cer în furtună.
- Întoarceţi-vă la fermele voastre! mugi vocea multiplă a preotului. Întoarceţi-vă la fermele voastre! Dumnezeu e voluptatea lucrului inutil. Voi nu vă gândiţi decât la ce vă e necesar. Sunteţi pierduţi pentru el.
Vecinul lui Jacquesmort îl dădu brusc la o parte şi, luându-şi avânt, aruncă o piatră grea în direcţia altarului. Dar deja obloanele amvonului se închideau pocnind, iar vocea preotului continua, în timp ce piatra lovea cu un zgomot surd panourile masive.
- N-o să plouă! Dumnezeu nu este folositor. Dumnezeu este un cadou somptuos, un dar gratuit, un lingou de platină, o imagine artistică, o prăjitură uşoară. Nu este nici pentru, nici împotrivă. Este un supliment!
O grindină de pietre se abătu pe acoperişul amvonului.” (pag 48)

„Sub ochii lui, la stânga, ţăranii tropăiau pe loc şi zgomotul încălţărilor lor umplea biserica precum paşii unor soldaţi pe un pod de fier. Mulţimea împinse mai în faţă patru bărbaţi dintre cei care erau mai aproape de amvon şi aceştia începură să scuture cei patru stâlpi masivi care-l susţineau.
- Nu va ploua! repeta preotul, pe care-l puteau ghici în spatele obloanelor pradă unei transe absolute. Va ploua cu aripi de înger! Va ploua cu puf de smarald, cu vase de alabastru, cu minunate picturi... dar nu cu apă! Lui Dumnezeu puţin îi pasă de dulcişor, de ovăz, de grâu, de secară, de orz, de hamei, de hrişcă, de lucernă, de orpimentul alb şi de salvie...
Jacquesmort admiră în treacăt erudiţia preotului, dar cei patru stâlpi de stejar se rupseră dintr-o dată şi se auzi, repercutată de difuzoare, o înjurătură grosolană proferată de preotul care se lovise zdravăn la cap în cădere.
- Gata! Gata! strigă el. O sa plouă! Plouă, plouă!
Într-o clipă, mulţimea curse înapoi către uşa bisericii care se deschise larg. Cerul se întunecase brusc şi primele picături se spărgeau de trepte ca nişte broaşte moi. Apoi izbucni un adevărat potop, bătând darabana pe ţiglele de şist ale acoperişului. Amvonul fusese, de bine de rău, ridicat la loc şi preotul deschise din nou obloanele.
- Slujba s-a terminat, zise el simplu.
Oamenii se înclinară cu toţii, apoi bărbaţii îşi puseră şepcile pe cap, femeile se ridicară şi ieşiră din biserică.” (pag 49)

„Bărbatul îi zâmbi răutăcios.
- Ai văzut? Pe aici, oamenii cred în Dumnezeu. Şi nu ne va împiedica preotul să credem. El ştie numai la ce nu folosește Dumnezeu.” (pag 49-50)